Un gand... Arhiva/ Iulie
APĂ FĂRĂ PLATĂ
Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii, fără plată. Apocalipsa 22.17
Isus ne cheamă să luăm fără plată; El nu cere nici recomandări, nici simţăminte bune; El cheamă numai; veniţi dar. .. Tu n-ai nici pocăinţă, nici credinţă? Vino chiar şi aşa; Ei ţi le va da. Vino aşa cum eşti şi ia „fără bani şi fără plată". Închipuiţi-vă un om oarecare, care ar sta lângă o fântână publică şi ar zice: „Nu pot să beau, n-am destui bani în pungă"! Oricât de sărac ar fi un om, el poate să bea totdeauna din ea. Chiar existenţa fântânii arată că ei au dreptul să bea din ea şi pot să bea după dorinţă fără să se teamă de vreun reproş. Singurii care ar suferi de sete, ar vedea această apă limpede şi nu şi-ar potoli setea, ar fi oamenii sus-puşi, care ar trece în trăsuri luxoase. Ar fi într-adevăr prea multă umilinţă pentru ei să coboare din trăsură ca să bea apă dintr-o fântână de unde beau toţi; ei ar prefera să strângă din buze şi să rămână cu gâtul uscat.
Oh, câţi oameni cu multe păreri bune despre ei înşişi sau despre milosteniile lor nu vor să vină în Cristos! „Să fiu mântuit ca un beţiv sau ca o biată femeie! Nu e de noi!" Şi aceşti mândri călători se lipsesc ei singuri de apa vie. Nu este altă cale a mântuirii, decât aceia urmată de tâlharul răstignit pe cruce. Astfel că „cel ce vrea să ia apă vie, să ia fără plată".
EL VINE CURÂND
Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Iacov 5.8
Ultimul cuvânt din Cântarea Cântărilor este: „Vino repede, iubitule", şi printre ultimele cuvinte ale Apocalipsei citim: „Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino!" La acest cuvânt Mirele dumnezeiesc răspunde: „Iată, Eu vin curând". Dragostea noastră suspină după arătarea slăvită a Domnului şi se bucură de această dulce făgăduinţă: „Venirea Domnului este aproape". Ea îndreaptă duhul nostru spre această întâmplare slăvită, care este ca o fereastră prin care aruncăm o privire plină de nădejde. Prin această „fereastră cerească" pătrunde acum peste noi un val de lumină, care ne uşurează lucrul şi suferinţa. În timpul zilelor de încercare, gândul că se apropie această zi de bucurie, ne şopteşte: „răbdare". Dacă suntem întristaţi că nu vedem rezultatul ostenelii noastre, această slăvită înştiinţare iarăşi ne strigă: „fii răbdător". Când suntem frământaţi de multele noastre ispite, atunci siguranţa că în curând Domnul Se va întoarce, ne sprijineşte prin acest verset: „întăriţi-vă inimile". Să fim deci liniştiţi şi „sa rămânem hotărâţi şi neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului". În curând vom auzi trâmbiţa de argint anunţându-ne întoarcerea Regelui nostru slăvit. Să nu ne înspăimântăm, ci să stăm neclintiţi, căci iată-L pe norii cerului! Chiar astăzi poate să Se arate.
SCARA LA CER
... Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului. Ioan 1.51
Da, noi care credem, vedem împlinirea acestor cuvinte chiar in zilele noastre. Noi vedem cerul deschis, căci Domnul Isus 1-a deschis pentru toţi credincioşii, şi privirile noastre pătrund până în tainele slavei Sale pe care ne-a descoperit-o. În curând vom intra chiar şi noi acolo, căci El este calea.
Avem aici explicaţia scării lui Iacov. Între cer şi pământ s-a înfiinţat un schimb sfânt: rugăciunea noastră urcă şi răspunsul coboară prin Isus Mijlocitorul. Această scară apare când cugetăm adânc la Isus. El este calea luminoasă care ne duce până la tronul Celui Prea înalt. Să o folosim pentru a trimite acolo rugăciunile noastre care vor fi solii noştri. Vom trăi astfel şi noi viaţa îngerilor ridicându-ne la cer prin mijlocirea noastră, ca să primim de acolo binecuvântările, apoi coborând ca să răspândim printre fiii oamenilor darurile primite.
Ceea ce n-a fost pentru Iacov decât o vedenie minunată, ajunge pentru noi o realitate minunată. Să urcăm şi să coborâm astăzi această scară în fiecare oră, urcând-o prin legătura cu Dumnezeu şi întorcându-ne pentru lucru spre mântuirea fraţilor noştri. Aceasta este făgăduinţa Ta, Doamne; dă-ne deci bucuria să-i vedem împlinirea.
EXTINDEREA BINECUVÂNTĂRII CASEI
Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale. Psalmul 128.5
Această făgăduinţă este pentru acela care se teme de Dumnezeu şi merge cu seriozitate pe drumul sfinţeniei. El va avea binecuvântarea casei sale; soţia sa şi copiii vor fi pentru el un izvor de mare fericire lăuntrică. Dar, ca mădular al Bisericii, el doreşte să-i vadă propăşind în credinţă, căci el are tot atâta râvnă pentru slujba Domnului ca şi pentru sine. Când Dumnezeu întăreşte casa noastră, este drept ca şi noi să dorim să vedem casa Sa clădindu-se. Bunurile noastre nu sunt bune decât pe măsura în care slujesc la creşterea binelui Bisericii. Da, veţi fi binecuvântaţi când vă veţi ridica în adunarea Domnului; veţi fi călăuziţi, însufleţiţi, îmbogăţiţi, când vă veţi înălţa laudele şi rugăciunile, şi când veţi mărturisi jertfa cea mare. Atunci „Dumnezeu te va binecuvânta din Sion". Nu vei fi singurul care vei beneficia de toate acestea; însăşi Biserica va folosi, credincioşii se vor înmulţi şi lucrarea lor sfântă va fi încununată cu izbândă. Mulţi prea iubitori ai Domnului văd această făgăduinţă împlinindu-se pentru ei în tot timpul vieţii. Dar uneori chiar ei distrug atâtea cauze măreţe! Să fim dintre aceia care fac bine Ierusalimului în toate zilele. Prin mila Ta, Doamne, fă-ne în stare. Amin!
UN PĂSTOR LE DĂ ODIHNĂ
... ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura. Ţefania 3.13
Vorbeam ieri despre un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă.
Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.
UN NUME VREDNIC DE TOATĂ ÎNCREDEREA
Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. Ţefania 3.12
Când credinţa dispare din mijlocul acelora care trăiesc în belşug, ea îşi găseşte adăpost printre săracii lumii acesteia, bogaţi în credinţă. În ei Domnul găseşte o rămăşiţă credincioasă. Fac şi eu parte din această rămăşiţă?
Ei se încred în Domnul pentru că sunt lipsiţi şi smeriţi. Cine n-are nici un ban, încearcă să se împrumute dacă cineva îl ia pe garanţie. Omul care-şi dă seama că numele său nu prezintă destulă garanţie, caută sprijin la alt nume. Ori cel mai bun nume este al lui Dumnezeu. El va avea întotdeauna un popor care-şi va pune încrederea în El, pentru că este mic şi smerit. Existenţa lui în sânul unei naţiuni este pentru această naţiune un izvor de binecuvântări necunoscute. Este sarea care păstrează şi împiedică stricăciunea provocată de pofta lumii acesteia.
Această întrebare mi se pune din nou: Fac şi eu parte din acest popor? Sunt mâhnit de păcatul care este în mine şi în jurul meu? Sunt sărac cu duhul, mă văd eu însumi sărac duhovniceşte? Mă încred eu în Domnul? Aceasta este întrebarea cea mare. Domnul Isus descoperă numele, caracterul, persoana lui Dumnezeu; mă încred eu în El? Dacă da, am părăsit orice plan care face parte din această lume. Doamne, ajută-mă să fiu aşa.
ÎNŢELEPCIUNE CELOR CE O CER
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Iacov 1.5
„Dacă vreunuia îi lipseşte înţelepciunea!" De fapt, pentru mine nici nu mai este „dacă", sunt sigur că îmi lipseşte. Ce ştiu eu? Cum pot eu să-mi călăuzesc paşii? Cum aş putea eu să-i călăuzesc şi pe alţii? Doamne, eu sunt numai nebunie şi n-am nici o înţelepciune.
Dar Tu zici: „S-o ceară de la Dumnezeu" şi iată că eu o cer. Aici, la picioarele Tale, Te rog să mă urmăreşti cu dumnezeiasca Ta înţelepciune în vâltoarea grijilor zilnice şi mai ales a zilei de azi. Căci mărturisesc că, dacă Tu nu m-ai păzi de rătăcire, eu aş lucra ca un nebun, chiar în lucrurile cele mai uşoare. Tu îmi făgăduieşti aici o învăţătură luminoasă şi n-am nevoie nici de învăţător, nici de meditator ca să mi-o însuşesc. O dai cu mână largă, fară plată, chiar unui nebun lipsit de înţelepciune, îţi mulţumesc pentru această făgăduinţă adevărată: „şi ea îi va fi dată". Iată că eu o primesc. Nici un înţelept ai acestei lumi nu va putea pricepe înţelepciunea ascunsă pe care Tu o dai copilului Tău.
EL TOTDEAUNA MĂ ASCULTĂ
Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea. Psalmul 6.9
Eu am trăit această experienţă şi m-am încredinţat că Dumnezeu este adevărul. El a răspuns în deosebite feluri minunate, robilor Săi, în toate timpurile. Şi astăzi El ascultă cererea mea şi nu-Şi va închide urechea la rugăciunea mea. Slăvit să fie El!
Iată pentru ce iau ca pentru mine, făgăduinţa care ţâşneşte din inima psalmistului şi mi-o însuşesc. „Domnul îmi primeşte rugăciunea." El o va primi, Se va gândi la ea şi îmi va răspunde în felul şi la timpul pe care înţelepciunea Sa plina de dragoste îl ştie că este cel mai potrivit. Eu iau petiţia mea în mână, o duc înaintea marelui împărat, El mă primeşte în audienţă şi cu toată dragostea îmi primeşte cererea. Vrăjmaşii mei nu mă ascultă, dar Domnul mă ascultă. Ei râd de rugăciunile mele pline de lacrimi, dar Domnul meu nu face aşa; urechea şi inima Lui sunt gata să-mi primească rugăciunea.
Ce primire pentru un biet păcătos ca mine! Noi primim pe Isus şi Dumnezeu ne primeşte pe noi şi rugăciunile noastre, pentru dragostea Fiului Său. Binecuvântat să fie Sfântul Său Nume care ne ascultă cererile noastre în aşa fel că ele pătrund slobode până dincolo de porţile de aur. Mântuitorule, care iei aminte la cererile mele, învaţă-mă să mă rog!
ESTE ACEASTA O DEOSEBIRE?
Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel Exodul 11.7
Cum adică Dumnezeu ar avea putere asupra limbii unui câine şi l-ar putea opri să latre? Cu siguranţă că da. El poate să împiedice pe un câine de-al Egiptenilor să facă vreun rău unui mieluşel din turma lui Israel. Dumnezeu încleştează gura câinilor ca şi a oamenilor care sunt ca ei. Să înaintăm deci fără teamă.
Dacă îi va lăsa totuşi să-şi mişte limba, Ei poate să le închidă fălcile. Ei vor putea să chelălăiască oricât de mult, dar nu vor putea să sfâşie cu colţii. Ce minunat este când stai liniştit sau treci prin mijlocul vrăjmaşilor pe care Domnul i-a silit să te lase in pace! Ca şi Daniel în groapa leilor, să nu ne fie teamă că vom fi sfâşiaţi de colţii lor.
Doamne, fă ca azi să văd împlinită această făgăduinţă a Ta! Dacă vreun câine se va da la mine, îi voi spune lui Dumnezeu: Doamne, câinele ăsta n-ascultă de glasul meu, dar porunceşte-i Tu să se gudure la picioarele mele. Ocroteşte-mă şi dă-mi pacea ca să pot vedea deosebirea pe care o faci Tu între copilul Tău şi între acela care nu se teme de Tine.
DEOSEBIT DE PREŢIOŞI
Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Maleahi 3.17
Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu. Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale lui Isus? Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui „în ziua aceea", dacă El „azi" e al tău.
În zilele prorocului Maleahi, aleşii Domnului aveau obiceiul să vorbească unul către altul, în aşa fel că însuşi Dumnezeu îi asculta cu plăcere şi chiar nota în cartea aducerilor aminte, vorbirea lor. Fiindcă Domnului îi plăceau cuvintele lor, îi plăcea de asemenea şi de ei. Ia gândeşte-te, suflete al meu: Dacă Domnul Isus ar asculta vorbirea mea, aş fi eu pe placul Său? Cuvintele rostite de mine sunt pentru zidirea fraţilor mei? Ce cinste va fi pentru noi, sărmane făpturi, să fim recunoscuţi de către Domnul ca fiind pietrele preţioase ale cununii Sale! Această cinste o au toţi sfinţii. Domnul Isus nu spune numai: „Ei sunt ai Mei", ci şi „Ei vor fi ai Mei". El ne-a răscumpărat, ne-a căutat, ne-a adus acasă şi atât de mult a lucrat în noi încât să ne facă de preţ pentru El.
PICIOARELE ÎNTĂRITE
Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase. Habacuc 3.19
Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!
Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!
ELIBERARE IMEDIATĂ
Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile Naum 1.13
Asirienii au putut să ţină sub apăsare, o vreme oarecare, poporul lui Dumnezeu, dar până la urmă puterea lor trebuia zdrobită. Tot astfel, unele inimi pot fi ţinute sub robia lui Satan şi chinuite cumplit sub stăpânirea lui. Dar Domnul le trimite această făgăduinţă: „Voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile".
Fii atent! Domnul îţi făgăduieşte o izbăvire imediată, „Acum", zice El, „voi sfărâma jugul de pe tine". „Crede că vei fi izbăvit de îndată şi Domnul va face această lucrare chiar în clipa când ai crezut". Dacă El a zis „acum", nimeni n-are voie să zică „mai târziu".
Această izbăvire dată este desăvârşită, căci jugul nu va fi doar înlăturat, ci sfărâmat; legăturile nu vor fi numai slăbite, ci rupte. Această desfăşurare a puterii cereşti ne asigură că vrăjmaşul nu va mai apărea. Jugul său e sfărâmat. Nu vom mai fi încovoiaţi până la pământ sub greutatea lui. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi," Vino, Doamne Isuse, şi slobozeşte pe cei căzuţi în robie, după făgăduinţa Ta.
DUMNEZEU ÎŞI ÎMPLINEŞTE FĂGĂDUINŢA
Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi. Eclesiastul 11.1
Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat. Să fim gata să facem binele oricând şi celui nerecunoscător şi celui rău. Să sfătuim şi pe cel nepăsător şi pe cel încăpăţânat. Vor veni apele peste acest pământ uscat şi-l vor schimba în pământ roditor. Lucrul nostru făcut în Numele Domnului, va fi întotdeauna plin de rod.
Treaba noastră este să aruncăm pâinea pe ape, iar a lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei „o vei găsi iarăşi". Niciodată El nu-Şi va călca cuvântul. Orice mărturisire făcută despre El, îşi va avea rodul ei. Poate nu imediat; dar într-o zi sau alta, vom culege ceea ce am semănat. Numai să aşteptăm cu răbdare, căci acesta este scopul pentru care Domnul zice: „după multă vreme". În multe cazuri zilele de aşteptare pot deveni luni sau ani, dar făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată.
